Untitled
Adauga comentariu June 4th, 2008
Inregistrari in categoria 'Personale'
Discografie Completa - Oasis
Azi am primit de la colegii de serviciu ultimul DVD Oasis - Lord Don’t Slow Me Down (thank you, thank you, thank you). Asadar, in exuberanta data de moment, va ofer discografia oficiala Oasis (plus unplugged). Lipsesc Don’t Believe the Truth, Stop the Clocks si Lord Don’t Slow Me Down (poate alta data :D). Enjoy, it’s the biggest band in the world!
Download:
Definitely Maybe (1994)
Download:
(What’s the Story?) Morning Glory (1995)
Download:
Be Here Now (1997)
Download:
Standing on the Shoulder of Giants (2000)
Download:
Heathen Chemistry (2002)
Download:
Familiar to Millions (2000) - Live
Download:
The Masterplan (1998) - compilatie
Download:
Unplugged (1996)
Adauga comentariu November 30th, 2007
Oasis - Lord Don’t Slow Me Down (Single - 2007)
Download (calitate slaba pentru moment):
Oasis - Lord Don’t Slow Me Down (Single - 2007)
Adauga comentariu September 30th, 2007
M-am intors
Scuze pentru lunga perioada de inactivitate. Promit sa incerc sa recuperez.
Adauga comentariu September 30th, 2007
Alba-neagra
Galatiul e un oras plin de crengi pe cand Bucurestiul e un oras plin de cacati de caine
Adauga comentariu January 4th, 2007
Particulele elementare
“Era putin probabil, azi, ca o fata de saptesprezece ani sa acorde atata importanta iubirii. Fetele de azi erau mai lucide si mai rationale. Inainte de toate, le preocupa reusita scolara, inainte de toate incercau sa-si asigure un viitor profesional decent. Ieseau cu baietii doar ca sa-si umple timpul liber, ca sa-si ofere o distractie in care intrau in parti aproximativ egale placerea sexuala si satisfactia narcisista. Apoi incercau sa incheie o casatorie bazata pe ratiune, pe o minima potrivire a situatiilor socio-profesionale si pe o anumita comunitate de gusturi. Sigur, renuntau astfel la orice sansa de fericire - aceasta fiind inseparabila de stari fuzionale si regresive incompatibile cu uzul practic al ratiunii -, dar sperau sa evite suferintele sentimentale si morale care le chinuisera pe inaintasele lor. Aceasta speranta se risipea de altfel repede; in locul suferintelor pasionale, le copleseau plictisul, senzatia de vid, asteptarea angoasata a imbatranirii si mortii.”
2 comentarii December 17th, 2006
Tragedie in cinematografia romaneasca
Regizorul Cristian Nemescu si inginerul de sunet Andrei Toncu au decedat in accidentul rutier care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, in centrul Capitalei, când un autoturism Porsche Cayenne a trecut pe culoarea rosie a semaforului si lovit o Dacia Logan apartinând unei firme de taximetrie.
YOU, up there, YOU SUCK!
Adauga comentariu August 25th, 2006
Interviu cu pictorul Cornel Barsan (daca exista rabdare)
Radu Negrescu-Sutu
Pana nu demult, pictura Maestrului Cornel Barsan (foto) imi era necunoscuta, cu o singura exceptie: admirasem anul trecut, in colectia lui Alexandru Nagy din Köln, un tablou de proportii reduse, insa de o puternica intensitate emotiva. Or, expozitia pariziana de anul acesta mi-a dovedit ca arta pictorului Barsan poate fi si monumentala, insa, in primul rand, extrem de complexa, cu o cromatica si o tematica variate si o emotie a mesajului care, de fiecare data, se transmite.
Cornel Barsan se afirma in pictura contemporana ca un expresionist latin, putin diferit de scoala nordica a lui Ensor, Munch, Soutine sau Kokoschka. Insa trairea sa interioara este aproape la fel de intensa si exteriorizarea sentimentelor la fel de directa si de violenta. Barsan este un observator revoltat al comediei umane, al tristei noastre conditii actuale, de o anxioasa singuratate si un profund vid spiritual. Ca si Rouault, Barsan este profund crestin. Pacatul, promiscuitatea, nedreptatea il ranesc si il revolta.
Pentru a intelege mai bine arta si mesajul pictorului, i-am solicitat un interviu pe marginea acestei expozitii. (Declaration d`imperfection a� - Espace Miromesnil, 12 rue Miromesnil, 75008 Paris, 15-30 iunie 2006)
- Maestre Barsan, va multumesc pentru a fi acceptat acest interviu pe marginea unor idei pe care as dori sa le sustineti sau sa le refutati, idei axate pe ultima Dvs. expozitie. Am remarcat in panzele Dvs. o explozie de culori “expresioniste”, as spune, intrucat am observat o preferinta comuna pentru aceleasi culori, fundamentale sau complementare, si la alti pictori ai genului. Care sunt acestea in cazul Dvs. si ce simbolistica au?
- Domnule Negrescu-Sutu, in pictura totul se dezvolta matematic si spiritual, cel putin eu nu am cum sa evit aceasta, iar rezultatul se traduce printr-o suita de culori juxtapuse si suprapuse intr-o ierarhie determinata. Dintru startul consacrarii mele pe calea picturii, am inteles ca aceasta materie numita `culoare` are, ca sa spun asa, o `personalitate`� speciala: este vorba de un potential pe care-l numesc de `autoaprindere`, e nevoie doar de un impuls sensibil pentru ca aceasta materie sa devina un `perpetuum mobile`.
Din fericire, acest pact tacit cu culoarea m-a eliberat de asimilarea cu orice pret a unei teorii cu titlul infailibil de `singura`�, `unica` din intreg noianul de teorii care aproape au fost impuse cu de-a sila prin scoli, am ramas cu cateva notiuni stiintifice, de bun simt. Exista totusi pentru mine un punct de vedere despre notiunea de culoare, la care tin in mod deosebit si care ii apartine lui Leonardo: in linii mari, el enumera culorile care exista in natura si dadea exemple de combinatii intre ele. Pentru mine, doar aceasta este totul, fara `fundamentale` si fara `complementare`� impuse de vrerea unora; de-a lungul timpului am invatat intr-adevar ca acestea exista, insa mai niciodata aceleasi, ci ele vor fi diferite dela artist la artist.
In acest sens s-au comis multe orori din istoria artei, aplicandu-se in scoli cu orice pret teorii obligatorii, in care pictorii nu au voie sa iasa din aceste grile `stiintifice`�. Asa se explica si numarul enorm de artisti care ies de pe bancile scolilor de arta: se aplica grila si gata si statutul de artist; nu este de mirare ca arta se indreapta azi spre video si instalatii.
Pentru a schita si mai bine punctul meu de vedere, pot spune ca lucrarile mele isi gasesc `fundamentalele` lor proprii, in functie de ce vreau sa exprim, cu o analiza mentala prealabila indelungata; cand sunt gata de lucru, ma eliberez de aceste cautari si ma lupt cu suprafata data, incercand sa dau libertate de expresie culorilor si favorizandu-le propriul potential.
- Am remarcat in panzele Dvs. puternica intensitate a expresiei si a emotiei pe care reusiti sa o transmiteti. Oamenii nu mai au nevoie uneori nici de vesminte, poate chiar nici de piele. In alergatorul figurat in “Fuga”, acest ciudat triptic voit neterminat, se poate recunoaste orice om modern, dar si opusul sau, aflandu-se si unul si altul intr-o perpetua cursa, aparent lipsita de orice motivatie. Va rog sa ne spuneti mai mult despre acest tablou, foarte remarcat de public.
- Personajul meu din `Fuga`� isi cauta identitatea undeva mortificata. Aceasta idee ma preocupa de mult timp: individualitatea exacerbata a gladiatorului modern, in care acesta ofera spectacolul grotesc impus de existenta si tot el ovationeaza invingatorul-invins din el. Aceasta se cheama in limbaj modern `libertate` si in panza mea `Omul liber`nu se mai supune notiunilor de bine si de rau, el chiar crede ca a `nascut` Universul. Dupa finalizarea lucrarii m-am inspaimantat de continutul atat de tragic al mesajului si m-am decis sa `atasez`� o raza de speranta: am construit un cadru cu doua porti deschise, in asa fel incat Omul meu din `Fuga` nu mai este singur, ci are in fata Privitorul.
- As dori sa stiu daca Dvs. considerati ca omul modern de astazi, nemaiputand accede la scara unor valori cardinale, tinde sa se substituie el insusi acestor valori, cautand sa-si creeze un nou sistem valoric pentru uzul sau personal ? Aceasta ar insemna o negare a valorilor, prin respingerea lor, ceea ce il poate conduce pe omul modern, pe termen mai indelungat, la negarea de sine insusi, lucru de care el nu pare a fi constient.
- Domnule Sutu, partial, aceasta idee am dezvoltat-o in `Fuga`�, insa as mai putea adauga ca oamenii, in general, se admira foarte mult pe ei insisi, iar aceasta exclude ideea negarii de sine; doar sfintii aveau acest curaj al `negarii de sine`� in sensul ca se considerau ai Cerului si se identificau cu Persoana Mantuitorului. Exista, cred, chiar in afara unei credinte religioase declarate, un `instinct de conservare`� al speciei umane, care aseaza in timp lucrurile la locul lor. Asadar, un spirit, sa-i spunem distructiv, nu va avea decat cel mult veleitati ciclice.
- Stimate Domnule Barsan, sa revenim deci la latura spirituala a creatiei Dvs., cu puternice radacini in spatiul nostru crestin-ortodox de la portile Orientului. Exista sau pot exista si alte influente religioase in arta Dvs. in afara spiritualitatii crestine?
- Sunt atent la orice tip de spiritualitate umana; este o bogatie la care imi dau frau liber tentatiei si nu pot sa nu observ ca miliarde de oameni au o alta credinta religioasa decat mine. Eu am datoria de a respecta optiunea altora si, de ce nu, de a invata din experienta lor. Este adevarat ca nu am nicio influenta religioasa diferita de cea crestina in panzele mele, insa optiunea pentru crestinism este o alegere intima, iar atentia spre alte culturi imi da libertatea de a intelege umanitatea in ansamblul ei. Trebuie sa recunosc totusi ca fara Invataturile Mantuitorului nu as putea sa asimilez `limbajul` Umanitatii.
- Pot oare exista granite bine definite intre realitate si iluzie ? Dupa parerea mea nu, si omul modern nici nu are nevoie de vreo granita senzoriala, intrucat aceasta i-ar ingreuna si mai mult conditia actuala, care este mai degraba plata decat spirituala. In mod paradoxal, el a devenit din stapan al creatiei sale tehnologice, sclavul acesteia, si aceasta deoarece a pierdut contactul cu sacralitatea, desi el pare multumit de prozaismul noii sale conditii. Credeti ca omul modern mai are astazi nevoie de spiritualitate, in diversele sale forme de manifestare?
- 1Memento mori!`, iata granita de care omul modern are nevoie, desi Dvs. afirmati cu dreptate ca aceasta i-ar ingreuna conditia. Cred ca este nevoie de o constientizare a propriei conditii omenesti si evident ca nimanui nu-i convine sa afle ca exista o frontiera care nu depinde de vointa sa, insa fatalitatea nu-l va ocoli. Geniul uman a inchipuit un intreg univers al uneltei, o lume separata parca, iar astazi aceasta a dus la o psihoza a memoriei colective: o lume care nu mai crede ca sfarsitul ei poate fi inevitabil; numai ca de aici ea ne apare in fapt ca o trambulina spre Cer.
Astazi, totul pare sa se supuna, sa se transforme la comanda, totul este sofisticat si totusi usor de inlocuit, asadar iata ca s-a instaurat pe Pamant noul paradis impietrit al Dumnezeului-Unealta. Si totusi, cu tot acest nou `paradis`� instaurat, fiintele se nasc, traiesc si mor. Oare omul modern mai vede sau mai bine zis mai simte aceasta? Exista insa, poate chiar in clipa aceasta, cineva, un `om modern`� chiar, care isi plange mortii, iar el este viu. Deci, `Memento mori!`
- Domnule Barsan, pictura, care este este o poesie sau o muzica tacuta, poate avea substanta si duh, inteligenta vie si sensibilitate, in fine, poate depasi cadrul simplei reprezentari, printr-o gama de trairi, dintre care face parte si trairea onirica. Dupa mine, cea expresionista difera fundamental de cea suprarealista, atat prin substanta cat si prin mesaj. Care este, nu importanta, ci necesitatea acestei trairi in creatia Dvs.?
- Eu ma feresc in general de categorisiri ale senzatiilor, ale trairilor; apoi, pentru mine `expresionist`� inseamna ceva, iar pentru `critica` inseamna altceva. Lumea opereaza cu notiunile culturale dirijate si impuse de critica, ar trebui sa dezvoltam separat acest aspect, iar pentru mine, o traire `onirica`� inseamna momentul cand imi `vad`� lucrarea gata inainte de a o incepe.
- Un fost coleg de studii plecat timpuriu dintre noi, in 1991, la numai patruzeci si unu de ani, expresionistul Mircea Ciobanu, o mare pierdere pentru pictura contemporana, expunea in 1984 la galeria Katiei Granoff din Place Beauveau, la doi pasi de locul unde ne aflam acum. Forta artei lui, imi spunea Ciobanu, atunci in plin succes, consta in concentrarea energiei sale absolute pe fiecare centimetru patrat ce urma sa-l picteze. O formulare inspirata, trebuie sa recunosc. Exilat in Elvetia, pictorul revendica, precum Dvs., o apartenenta la universalitate, pe care a cautat-o mai intai in el insusi, inlauntrul fiintei sale artistice. Dupa ce a gasit-o, acest alchimist al emotiilor si al culorilor a plecat din Tara pe drumul fara de intoarcere (la data aceea) al Exilului. Astazi lucrurile s-au schimbat, insa credeti ca un artist de talia Dvs., cu un persistent mesaj metafizic deseori profetic, cel putin asa l-am inteles eu, poate el, traind la noi, in Romania, sa se afirme pe plan mondial, cu aceleasi sanse ca omologul sau din Occident, si daca nu din ce cauze?
- Declaram mai devreme, referitor la expresionism, ca eu vad intrucatva diferit aceasta notiune: pe Mircea Ciobanu nu-l percep ca expresionist, ci ca un “protestant” al clasicismului, o nuanta pentru mine care vorbeste despre gandirea si perceptia artistului, nu despre aparenta. Observati ca toti expresionistii, in ciuda elanului dramatic, in mod paradoxal caricaturizeaza formele, le contorsioneaza, iar daca am face abstractie de conflictul dramatic al culorilor, unele forme in acest fel devenite sunt chiar ilare, contrazicand insusi continutul mesajului. In fata `Strigatului` lui Munch, eu n-am putut niciodata sa ma abtin a surade la vizionarea personajului care, sa-mi fie cu iertare, nu are nici pe departe vreo drama, ba e chiar amuzant in grotescul lui.
Ciobanu avea o prea adanca gravitate interioara pentru a trata imaginea intr-o modalitate ca aceasta; puteti observa o `constructie` clasica, studiata a compozitiilor, insa manifestate patetic, ca in concertele lui Ceaikovski. Este ca si cum ati vedea permanent un cord deschis care se afla in plina activitate. Istoric vorbind, exilul sau este de inteles: un asemenea temperament avea nevoie de intindere, pentru a-si interpreta concertele in toata lumea; si mai concerteaza si astazi
Daca am pornit cu acest exemplu, al lui Mircea Ciobanu, in credinta ca vom gasi un raspuns la necesitatea sau nu a unui `exil`�, probabil al unui artist roman in zilele noastre, eu cred ca nu aici este raspunsul. In acest moment se poate vorbi de o `Arta oficiala`, in care statul investeste, si despre o `Arta-cultura`, pe cale de disparitie.
Desigur, intotdeauna a existat o arta `oficiala`, insa niciodata atat de exclusivista si de agresiva: decretarea `experimentului`� ca arta unica si totalizatoare ne aminteste de `stalinizare`. Daca un artist iese la testul-grila ca `experimentalist`�, va fi cu siguranta vlastarul de soi al natiunii, iar statul trebuie sa investeasca programatic in actiunile sale. In Romania nu se mai pune problema exilului, deoarece politica culturala este aliniata clonat dupa politica artei contemporane europene si este impusa cu de-a sila prin toate mijloacele mass-media.
Artisti ca Baba sau Ciobanu sunt considerati `epigoni` de critica artei contemporane romanesti. De altfel, puteti observa aceasta politica in achizitiile Muzeului de Arta contemporana din Bucuresti. Avangardismul a ajuns un factor de oprimare si de discriminare - este o realitate la care oamenii nu au acces, cu aceasta sunt bombardati zilnic prin toate formele, iar artistul care vrea sa faca altceva este considerat `depasit`�, `retrograd`� sau `epigon`.
Daca vizitati galeriile `de prestigiu` pariziene, veti descoperi creatiile `originale`, pline de `balbaielile`� stangace ale camerelor de filmat, cuie poleite infipte in cartoane si modelaje din rasini sintetice cu pretentii cinice: acesta este si viitorul deja dictat al Bucurestiului. Eu unul continui sa cred ca un obiect de arta cuprinde un act de cultura; este adevarat ca este nevoie si de talent, de vocatie pentru aceasta, iar artisti autentici nu sunt multi. Pentru asemenea artisti, din nefericire, existenta le va fi un vesnic exil.
- Domnule Barsan, in 1989, in momentul asa-zisei “Revolutii”, aveati varsta de 24 ani. Ati trait deci din plin perioada nesfarsitei tranzitii, perioada in care v-ati format ca artist. Care este astazi, dupa un deceniu si jumatate, impresia ce v-a ramas? Ma refer aici la structurile menite sa asigure formarea si promovarea unui artist independent, traind in afara constrangerilor proletcultiste sau ceausiste de trista amintire.
- Domnule Negrescu-Sutu, dupa cum spuneam, structurile actuale nu mai au caracter ceausist, ci caracter `european`�, adica unidirectional: cine imbratiseaza aceasta doctrina va fi poate `omul zilei`�, fie el in Romania chiar; cine nu, nu va exista, oriunde ar fi in Europa. O expozitie personala este dificil de organizat la Paris din multe motive; la vernisajul expozitiei mele mi-as fi dorit ca Ambasada Romaniei, deci ambasada tarii mele, prin serviciul sau cultural, sa fie cumva prezenta; evident ca nu s-a obosit nimeni sa se deplaseze, desi ati putut observa amploarea actiunii mele: nu am expus de mantuiala cinci panze pe pereti! Insa cine nu se inscrie in programul-grila nu merita nicio atentie, aici avem de-a face cu un exclusivism feroce. Eu am avut sansa de a ma putea forma langa un `Magister`, ca pe vremea lui Rembrandt, si tin minte ca in ziua in care m-am mutat intr-un atelier langa atelierul lui, asta se intampla imediat dupa revolutie, acesta m-a intampinat cu o carte in mana, spunandu-mi: `De aici ai de invatat, nu de la mine! Aceasta carte era Sfanta Scriptura.
- Revin la o alta afirmatie a pictorului Ciobanu, care, impartind pictorii in figurativi si non-figurativi, afirma ca acestia din urma risca, sub influenta de netagaduit a succesului, adaugam eu, sa se asemene in final Creatorului, ceea ce el califica drept o moarte subita, o sinucidere. Considerati afirmatia lui Ciobanu veridica pe plan metafizic sau doar o excentricitate lingvistica?
- Aceasta afirmatie nu este intamplatoare, in momentul in care in arta plastica se disputau cele doua tendinte: figurativ - non figurativ. Astazi, aceasta disputa s-a stins aproape, fie pentru faptul ca pictura este considerata de catre `oficiali`� ca o arta depasita, fie pentru faptul ca elanul abstractionist s-a mai potolit si sunt cautari in alte directii. Desigur, Ciobanu se referea la pretentiile metafizice ale abstractionistilor atunci cand sustineau ca ei creaza cu adevarat, ca au descoperit forme noi si sunt aidoma unor Creatori care fac totul ex nihilo. Spiritual vorbind, incorsetarea intr-un sistem inchis nu poate sa duca decat la autosufocarea omului si aici Mircea Ciobanu avea dreptate.
- Perceptia estetica a omului modern este astazi puternic atrofiata, in mare parte datorita progresului tehnologic, care este in sine o actiune utila, insa nu exclusiva. Daca omul modern a abandonat esenta pentru aparenta, dupa cum cu justete spuneati intr-un alt interviu, el nu mai poate avea, in consecinta, nimic valoros de comunicat, de transmis. Acest lucru se vede clar astazi, chiar fara a fi vizionar. Insa omul modern are totusi nevoie de o viata de cuplu, de familie, in afara calculatorului, viata pe care o cauta cu putine sanse de a o gasi, fiind lipsit din start de reperele spirituale de care ar avea nevoie. Unde poate el gasi astazi aceste repere? Ma refer aici la tabloul `El si Ea`, unul dintre cele mai remarcate de amatorii si cunoscatorii de arta.
- In mod cert, perceptia estetica actuala mi se pare profund deviata; omul modern nu mai are nevoie sa participe la obiectul de arta intr’un fel sau altul, incepand dela creatie si pana la asimilare, achizitie, el `onsuma` pur si simplu un produs care are si instructiuni de folosire. In cazul plasticii, el va gasi ce trebuie sau ce are voie sa vada in revistele de `specialitate`, in galeriile celebre, la televiziune etc. Totul se distribuie cu tot cu comentarii, nici macar nu mai trebuie sa-si bata capul sa inteleaga singur ceva. Visul tuturor pare sa fie imburghezirea mentala si eficacitatea maxima a unei intreprinderi umane.
In `El si Ea`, a disparut totul, au disparut hainele, masinile, casele; au ramas cei doi, in goliciunea lor desfasurata pe orizontala si pe verticala: El gandeste, Ea asteapta, de aici incepe totul, poate chiar si izgonirea din Rai. Chiar si in ultima consecinta, cand totul a disparut de langa el, cu tot ceea ce a construit, omul va gasi, daca va cauta, o fiinta langa el, pentru a scrie istoria. Iata un reper valabil pentru toti oamenii, indiferent de Dumnezeul in care ei cred.
- Va multumesc, Domnule Barsan, pentru placerea acestei discutii. Va doresc mult succes in continuare, in speranta ca Omul modern, odata ce va dobandi noi repere, nu va mai considera Arta ca un produs de consumatie, ci va cauta sa o inteleaga, mai mult chiar, va simti nevoia acestei cautari. Expozitia pariziana de anul acesta a fost un real si binemeritat succes, pe care vi-l doresc si acasa, in Romania, cat mai curand. Pana atunci, va dau intalnire anul viitor, in aceeasi galerie pariziana, spre a continua aceasta pasionanta discutie, sperand ca, de aceasta data, tonul ei va avea totusi o nuanta ceva mai optimista.
Adauga comentariu August 23rd, 2006
cute
The camera in movement, shooting from above, black and white images which run with the same energetic rhythm of the music, busy following someone`s barefoot playing `innocently` a game with a grid drawn on the ground with chalk. But instead of the traditional grid, the chalk traces the shape of a molecule: the heroin molecule…
Jessica Iapino
Adauga comentariu August 22nd, 2006
Eseuri de indragostit
Cum se impaca o poveste de dragoste cu filozofia sau cum se impaca un tanar care i-a invatat bine pe filozofi cu dragostea? Prologul povestii e in cer, intr-un avion al companiei British Airways. Apoi, ca in orice dragoste, cei doi coboara pe pamant…
Exista doua moduri de a intelege intamplarile dragostei: unul mistic sau macar mitic si unul filozofic. Cartea lui Alain de Botton le ia pe amandoua in serios si le ironizeaza cu gratie pe amandoua. Pe de o parte semne prevestitoare si destin, pe de alta Platon si Sein und Zeit, pe de o parte fatalism romantic, pe de alta Kant, pe de o parte orbire si sageti ale lui Cupidon, pe de alta analiza lucida, pe de o parte „numai noi“, pe de alta omenirea. Scrisa cu nerv, cu haz si surprize (nu lipsesc desenele, intre care ratusca–iepure a lui Wittgenstein), cartea poate fi citita de toti cei care sunt amagiti sau dezamagiti de o poveste de amor. Ca in dragoste filozofia incurca si mai rau lucrurile e de la sine inteles…
Adauga comentariu July 30th, 2006
